Facultatea de Litere
Departamentul de Jurnalistica si Stiintele Comunicarii
Anul universitar 2007-2008
conf. univ.dr. Dorin POPA
Email: dpopa@uaic.ro
Mobil: 0722 369 654
TEXT JURNALISTIC
Ancheta, ca specie publicistică de teren, îşi propune să evoce şi, mai ales, să aprofundeze, prin investigare directă, mari probleme economice, sociale, politice, culturale de actualitate sau nu.
Deşi se asemănă până la un punct cu reportajul de amploare, ancheta îşi propune mai degrabă să supună raţiunii ceea ce reportajul supunea simţirii: reportajul dă viaţă, arată, ancheta, dimpotrivă, demontează şi demonstrează.
În general, o anchetă începe din momentul în care reporterul îşi pune o întrebare la care nu poate răspunde. Demersul investigaţional continuă apoi cu adunarea tuturor informaţiilor în legătură cu subiectul. Jurnalistul studiază cu atenţie ceea ce s-a publicat deja şi realizează o pre-anchetă, pentru a stabili un plan de lucru şi ipoteze care vor fi verificate pe parcurs. Apoi, se formulează etapa următoare prin informaţiile obţinute de la specialişti, prin confruntarea unei baze de date şi cunoştinţe întocmite prin lectură atentă şi spirit critic. De asemenea, se operează o alegere a persoanelor ce urmează a fi intervievate, alese, în măsura posibilului, urmând regulile eşantionării, “deşi un eşantion nu poate niciodată fi suficient de amplu pentru a fi considerat ca valabil din punct de vedere ştiinţific”[1]. Se vor selecta şi persoanele direct interesate pentru a le asculta punctul de vedere. Ipotezele trebuie confruntate cu realitatea. În acest scop, anchetatorul va alcătui un
Trebuie menţionat că reporterul nu ştie de la început, cu exactitate, ce vrea să demonstreze: rolul anchetei este tocmai acesta, să impună o concluzie. Jurnalistul ştie doar ce caută, adesea nici măcar atât. Din acest punct de vedere, demersul anchetei se aseamănă perfect cu cel al unei cercetări ştiinţifice. Şi, tot ca în cercetarea ştiinţifică, rezultatul unei anchete poate fi diferit de ceea ce s-a crezut la început, aşteptările reporterului pot fi depăşite sau infirmate. Indiferent de situaţie, indiferent dacă opinia reporterului coincide sau nu cu concluzia investigării, acesta are obligaţia să facă public rezultatul anchetei.
Ancheta jurnalistică se înrudeşte cu cea sociologică pentru că uzează de aceleaşi principii “dar mijloacele sunt evident mult mai reduse, ceea ce nu permite atingerea aceleiaşi precizii”[2].
Oricum, diferenţele între ancheta realizată de un reporter şi orice alt tip de anchetă apar în momentul redactării. Textul se construieşte invers: se pleacă de la concluzie, cunoscută acum, şi se merge spre premisele care au condus la această concluzie.
Planul scrierii va urmări următoarele coordonate:
§ problemă – ipoteză – verificare – concluzie;
§ situaţie – cauze – situaţii posibile – situaţii preconizate;
§ conflict – argumentele unora – argumentele altora – faptele – părerea specialiştilor – cine are dreptate.
Toate acestea vor fi ilustrate prin exemple, mărturii care vor “încălzi”, vor “îndulci” ancheta, considerată o specie dură, rece, impersonală. Senzaţia aceasta domină, deşi ancheta combină reportajul cu interviul şi portretul, poate şi datorită frecvenţei cu care sunt întrebuinţate cifrele, extrasele, documentele, citatele.
În funcţie de subiectul supus investigării, ancheta poate fi:
§ de acualitate;
§ de fapt divers;
§ de tip magazin.
Propunerea unor tipologii în care se face distincţie între ancheta interpretativă, cea de opinie şi cea informativă o considerăm irelevantă. Obiectivele declarate ale anchetelor sunt informarea şi interpretarea.
Principala trăsătura a anchetei o reprezintă faptul că absenţa ei din ziare nu va fi privită ca o carenţă: ea e utilă în condiţiile în care coincide cu interesul publicului, dar nu este strict necesară, nu intervine, în cazul ei, imperativul urgenţei. Cu atât mai mult cu cât “o eroare de amănunt, de interpretare pripită sunt grave” şi considerate ca atentate la dreptul publicului de a fi corect informat. Ancheta necesită timp pentru verificarea tuturor informaţiilor, rezultatele ei putând fi publicate şi după ce subiectul nu mai face parte din sfera de maxim interes a opiniei publice.
Diferenţa dintre interviu, reportaj, anchetă
| Interviu | Reportaj | Anchetă |
întreb | povestesc | explic | |
Actori | cineva | evenimente, oameni | subiectul |
Obiectiv | să-l fac auzit | a face să fie văzut, trăit | fac să se înţeleagă |
Surse | unică (persoana cu care stau de vorbă) | mai multe | mai multe, contradictorii |
Unghiuri | îngust | jurnalistul este la mijloc | se vede numai jumătate, eu fac să se vadă şi cealaltă jumătate |
Ton | fidelitate | precis, personal (sunt prezent în spatele cuvintelor) | complet |
Lungime | depinde | nici lung, nici scurt | lungă |
Atitudine | adun | raportez | demonstrez |
Un comentariu:
http://balantacuopinii.blogspot.com/
Trimiteți un comentariu